-în atelier-bucuresti-octombrie-'82

...atât de putinã lume la mine  în vizitã încât uneori îmi pãrea cã mi-au amutit gândurie si cã am uitat  cumva ,sã vorbesc; cã mi-e sãlbãticit glasul si-am uitat sã cânt ;

nu scriam scrisori- pãrea cã rostul acestora  nu mai existã.de ca si cum nici n-a  fi fost inventat vreodatã  stilul epistolar.

îmi plãcea sã  desenez singurã-n atelier dar si sã mã aflu-n lume ,sã desenez lumea- dintr-un coltz de cafenea- cafenele nu prea mai existau.

cãutam modalitãti de a-mi forma publicul .cãutam cenacluri de poezie.lume cãrora sã le prezint cântecele, desenele.

azi mã gândesc: nici nu-mi trecea prin minte sã-mi invit seful, colegii( lucram, aveam servici cu orar 9-17, fiindcã   trebuia sã-mi plãtesc chiria atelierului500de lei pe lunã cel putin )

,Sã-i  invit,sã organizez seri,sã la transform viata într-un cabaret....

-viata  mea era un cabaret , însã  cum de nu-mi trecea prin cap ideea de a-mi forma un public si  cu colegii ,cu sefii mei  de la servici!?

 La comentariul de CANTECEL(.." cat de ....")vineri 5 martie, ore13'55

Tu, CANTECEL 

 esti cel mai exigent  public  al  basmelor  si povestirilor  mele, asa sã stii, iar  public exigent este cel mai  bun lucru   pe lume...ÎNsã, ia te uitã, vezi , nu aveam nici ideea de a vã invita mai adesea  pe voi,  preferam sã iesim la plimbare, în parcuri, la zoo,  la teatru, la cofetãrie...ori la atelier  era si curte, sã-mi fi trecut prin minte ideea de a pune o masã afarã ...Ce timpuri, ce absentzã de idei, doar de nu s-ar mai repeta.

...însã  sã stii cã locuinta  în care închiriasem atelierul avea spirite iar eu nu credeam în spirite- povestile cu spirite si stafii, îs ceva de ordinul  superstitiei,^^imi ziceam, si încã nu gãsisem o nouã definitie de dat superstitiilor; însã  devenea evident, se impunea: casa asta are spirite, zãu, ! chiar de la început, din senin, de parcã o insistentã privire curioasã îmi  solicita  capacitatea de a creea atmosferã., împãciutioare  - ..nelinistite spirite bântuiau imobilul   ...  nu credeam cã existã spirite, însã  m-am auzit    deodatã spontan adresându-mã pãrelnicei aeriene priviri cercetãtoare :  FITI LINISTITI TOTUL E ÎN ORIDINDE ,UITE DE-ABIA M-AM MUTAT AICI SI  ACUM  DERETIC ATELIERUL  ASA CÃ,I NICI O PROBLEMà! NU-I CAZUL Sà FITI ASA NELINISTITI , Cà UITE,  DUPà CE ARANJEZ  CÂT SE POATE DE FRUMOS, AICI O Sà DESENEZ , SI-O Sà FIM PRIETENI,  -

 asa cã...  dupà ce m-am auzit compunând asa o peroratie , mi-am zis resemnatã cã asta e, casa are spirite chiar dacã nu cred eu  în spirite  - si gata;

însã  nu  spiritele casei sã-mi fi  luat din cap o atât de simplã idee   cum ar fi   organizarea de serate- cabaret.!!!

Prin '85  proprietarul  Roncea a inchiriat holul mare  holul mic ,bucãtãria si una din camere ,nu stiu cãrei case de filme, pt un film  de actiune interbelicã-ocazie cu care mi-a spus cã heheee, în tineretea lui  ( '20-'40)multe  elegante, dansante baluri se desfãsurau   în  holul cel mare ...  

Prin  '86

ajunsesem   în fine  la mult extravaganta  idee de a propune  spectacol de autor  gen cabaret- la un teatru- iar în costul biletului sã fie pt. fiecare un CI-CO( bàuturã rãcoritoare cu aromã intre limon si portocalã , acidulatã,excelentã dacã era prospãtã  )  

..însã pe vremea acestei fotografii   82-85 singurãtatea crestea-n viata mea si  la atelier ,si nu -mi apãrea gandul   de spectacol  loco

,-întristatã cã nu mai exista  nici mãcar Cenaclul de Luni , porneam cu desenpoemele în cãutarea  unui public - la cenacluri de poezie, prin oras...Oare  de ce  pe atunci  nu descopeream idei simple de   a folosi ceea ce exista: în   spatiul meu, ?

pe  atunci nu stiam, si am aflat mult mai târziu  , cã as avea calitãti de amfitrion.Nu stiam cã-mi place sã gãtesc ,sã pun masa,  sã servesc lumea   cu drag ....E drept cã  nu abundenta  de alimente era  caracteristica bãcãniilor în  deceniul 80 , însã pentru a organiza o seratã ... o masã , ...ha? ce zic  ! Doamne, ce-  as fi gãsit  de cumpãrat?? 

sâmbãtã 6 martie ore 21,30 

Profesorii nostri din liceul de artã nu ne indemnau câtusi de putin sã abordãm piata portretisticã, iar în facultate ni se inocula ideea cum cã a portetiza lumea pe stradã ar fi o indeletnicire kitsch din lumea relatiilor cu primãriile , cu pãlria pe cap, pentru a pretinde loc de umbralã sub soare, pe litorale  si deveni astfel portetist . Pe stradã; în toate celelalte teme ale educatiei artisitice ,profesorii nostri din liceul de artã se dedicau punând sub paleta noastrã metaforicã tot mapamondul curentilor artistici, în ideea dreptului de a picta în orice stil, numai meserias sã fie, în vreme ce profesorii de la  facultate, institut academie sau cum se mai numesc -superioare studii- ei bine, acestia semnalau constiintei noastre de artisti in formare ,existenta curentelor de picturã troglodizatã in alte tãri  ba chiar profitau de ocazie sa ne sfãtuiascã astfel: Dar dacã vouã, vi se va intâmpla dupã terminarea facultãtii sã intâlniti comanditari obtuzi care sa încerce sã vã impunã legi partinice voi, nu si nu sã nu vã lãsati, ci sã arãtati legile artei grafice de compozitie si de machetare"

Zis si fãcut; anii urmãtori , cu viata la zi, m-au obligat ca dupã studiile de scoalã artisticã sã-mi  formulez in cele din urmã   propriile mele  idei profesoral artistice estetic critice ale conditiei de artist , concluzii:dacã jumãtate din populatia globului terestru ar portretiza  cealaltã jumãtate a populatiei de pe pãmânt tot n-ar fi prea multi artisti portretisti  pe lume iar spiritul concurentei abia de s-ar inãlta pana la gradul de  stea a colegialitãtii contemplative.

Stiu cã pare arid acest stil de gândire  concretã, de aceea incerc sã redau ideile  esentiale in manierã fabulistic-poeticã ,ori, uneori pur si simplu n-am inspiratie deloc.

Nu pot sã sufãr metoda enumerativã, insa  când voi continua acest articol o voi aborda- uf, nesuferitã metodã administrativ ,birocratic poeticã